Reishi Red

certificate
organic

nu conțin
aditivi

fără agenți
de conservare

„Medicina straveche este o speranta pentru viitor” (Health Foods Business/January 1992: Seria Educatia consumatorului ) –De Linda McGlasson, Redactor adjunct

  1. Reishi În Occident, ciupercile au fost privite adesea cu retinere, chiar cu teama, fie si în cazul unor mici aglomerari de ciuperci inofensive de padure. Francezii îsi pretuiesc trufele, dar chiar si acestea, alaturi de alte ciuperci comestibile, nu sunt atât de valoroase si nici nu au un asa de mare potential precum speciile de ciuperci Ling Zi sau Reishi (Ganoderma lucidum). Hiroshi Hikino, recunoscut ca autoritate mondiala în domeniul chimiei plantelor medicinale orientale, a considerat ca Reishi este „ unul dintre cele mai importante elixiruri ale Orientului”. Reishi este o ciupercă miraculoasă, extrem de rară, cunoscută de mii de ani în Extremul Orient pentru eficienţa într-o gamă foarte mare de afecţiuni.

    Reishi este clasificată ca prima plantă dintre cele considerate superioare în cea mai veche farmacopee chinezească a lui Seng Nong din anul 56 î.C. dar se crede că asiaticii foloseau ciuperca Reishi cu multe secole înaintea acestei date.
    Este cea mai faimoasă ciupercă medicinală din lume fiind numită “ciuperca nemuririi”, “marele protector imunitar, spiritual şi mental”. Cercetările stiinţifice din ultimele decenii au confirmat aceste aprecieri. Autorităţile japoneze au inclus ciuperca Reishi în lista oficială de produse pentru tratarea cancerului.
    Indicatii
    -antitumoral (stimulează macrofagele, celulele natural ucigaşe NK, induce apoptoza, inhibă angiogeneza, creşte rata de folosire a oxigenului, inhibă metastazele, creşte producţia de interleukine şi TNF – factorul de necroză tumorală)
    -micşorează durerile în cancer
    -protejează organismul în chimio şi radioterapie
    -adaptogen (stimulează selectiv funcţiile organismului ajutându-l să se adapteze fizic, psihic, imunitar)
    -antioxidant (reduce acţiunea radicalilor liberi, împiedică peroxidarea lipidică)
    -reglează echilibrul acido-bazic (alcalinizant)
    -creşte energia Qi, energia vitală care susţine întregul organism
    -imunomodulator (reglează sistemul imunitar) – se administrează în boli autoimune (alergii, miastenia gravis, hepatită autoimună, poliartrită reumatoidă, diabet, lupus, tiroidită, vitiligo, sclerodermie), dar şi în stări cu deficit de imunitate
    -creşte nivelul imunoglobulinei IgA (protejează mucoasele), IgG (cea mai importantă imunoglobulină din corp, neutralizează toxinele şi microbii din sânge şi limfă) şi IgM (distruge bacteriile)
    -reglează tensiunea arterială
    -reduce nivelul glicemiei (îmbunătăţeşte funcţiile pancreasului şi creşte sensibilitatea la insulină)
    -detoxifiant şi hepatoprotector (induce producţia de interferon endogen, scade transaminazele, reduce fibroza hepatică şi în ciroza alcoolică)
    -detoxifiant şi drenor limfatic
    -antialergic (inhibă producţia de histamină)
    -antiviral (virusul Epstein Barr, HIV, HPV, virusul hepatic B, C, gripal, herpetic, suprimă durerile postherpetice)
    -menţine echilibrul hormonal, stimulează glandele suprarenale (în stres, depresie)
    -neuroregenerator, îmbunătăţeşte memoria, somnul, calmează, echilibrează spiritual
    -reduce edemele pulmonare, infecţiile respiratorii
    -tonic cardiovascular (accidente cerebrovasculare, insuficienţă coronariană, infarct miocardic, flebite, hemoroizi)
    -inhibă agregarea plachetară
    -hipocolsterolemiant (inhibă sinteza colesterolului)
    -relaxează sistemul muscular
    -protector gastric şi duodenal
    -protejează uterul (împiedică formarea fibroamelor uterine)
    ADMINISTRARE : -Preventie si Intretinere : 1 capsula pe zi dimineata (intre mese) de 3-4 ori pe saptamana -Tratament cancer singura sau asociata cu alte protocoale anticancerigene : 2 capsule pe zi administrate intre mese (de exemplu : 1x dimineata si 1x dupa-amiaza). -Pentru cazuri mai grave se poate mari dozajul pana la 9 g/zi (9 capsule/zi NOTA IMPORTANTA : -in cazurile cancerelor avansate Doctorul Japonez Fukumi Morishige care lucreaza curent la Institutul pentru Stiinta & Medicina Linus Pauling recomanda in unele cazuri asocierea cu doze mari de Vitamina C. –Tumora la creier: 6 g/zi (6.000 mg= 6 capsule). Durata : 2 luni -Cancer la plaman:6 g/zi. Durata : 6 luni -Cancer avansat la san: se incepe cu 9g/zi si se mareste doza pana la 20g/zi. Durata: 2-3 luni -Cancer la rectum raspandit pana la ficat si cu metastaze : 6g/zi. Durata: 6 luni -Cancer la pancreas si cancer gastric cu metastaze : 9g/zi + 30g/zi Vitamina C : Durata: 6 luni -Hepatita : 3g/zi + 6g/zi de Vitamina C timp de 2-3 luni. Dupa remisie, intrucat hepatita este o boala cronica se continua cu o doza de intretinere de 1-2g/zi Reishi + 2-3g/zi Vitamina C -Pentru alte forme de cancer se vor aplica dozaje asemantoare, in principiu de 6-9g/zi Reishi +6-30g/zi Vit. C

cos de cumparaturiClick pe cosul de cumparaturi pentru a comanda produse. Intrarea in magazinul virtual si inscrierea ca utilizator nu va implica cu nimic financiar. Pentru detalii despre procedura de cumparare intrati pe pagina CUM CUMPAR ?