Silybum marianum, sau armurariul cum îl ştim noi, a fost folosit în multe părţi ale Europei antice încă din cele mai vechi timpuri. Pliniu cel Batran susţinea într-una din lucrările sale că această plantă se foloseşte cu succes în tratarea problemelor biliare. De asemeni, Silybum marianum este menţionat şi în lucrările lui Dioscoride şi Jacobus Theodorus şi probabil şi ale altora. In medicina tradiţională chineză seminţele de armurariu (Shui Fei Ji) sunt folosite datorită rolului hepatoprotector faţă de o serie de agresiuni din mediu: virusuri, radiaţii, stress oxidativ, etc.

Şi în Europa seminţele de armurariu s-au folosit şi se folosesc pentru tratarea diverselor hepatite, cirozei, litiazei biliare, icterului, dar şi pentru unele afecţiuni ale rinichilor. De-a lungul timpului a mai fost folosit şi ca antidot pentru intoxicaţiile cu ciuperci otrăvitoare din genul Amanita şi pentru a înlătura efectele hepatotoxice ale diverselor medicamente. Comisia E Germana (agenţie guvernamentală europeană formată în 1978 şi însărcinată cu reglementarea folosirii plantelor medicinale) recomandă Silybum marianum pentru tratarea dispepsiei, afecţiunilor toxice ale ficatului, cirozei şi a afecţiunilor inflamatorii cronice ale ficatului.

Constituenţii chimici principali, responsabili pentru efectele benefice ale armurariului sunt flavonolignanii (1,5% – 3%), mai cunoscuţ sub denumirea generică de silimarina. Silimarina este de fapt un complex de patru substanţe principale (silibina, isosilibina, silicristina şi silidianina) plus alte câteva aflate în cantităţi mai mici (2,3-dihidrosilibina şi 2,3-dehidrosilicristina). Un alt constituent major este toxifolina, care este de fapt flavonolul precursor al silimarinei şi una dintre substanţele caracteristice armurariului.

Efectul diverselor tipuri de extracte din Silybum marianum, practic silimarina, asupra pacienţilor cu hepatită virală de tip A sau B a fost testat prin mai multe studii clinice, de tipul dublu-orb. Aceste studii au fost realizate în felul următor: pacienţii au fost împărţiţi în două grupuri, un grup a primit extract standardizat de armurariu (420 mg silimarina), celălalt grup a primit placebo pentru trei săptămâni. Studiul fiind dublu-orb, nici pacienţii nici medicii care le administrau substanţele nu ştiau ce (silimarina sau placebo) şi cui (primul sau al doilea grup) administrează. După trei săptămâni s-a observat că la 40 % dintre pacienţii din grupul care primise silimarină s-au normalizat nivelurile plasmatice de bilirubina, comparativ cu 11% în grupul care primise placebo. La 82% dintre pacienţii trataţi cu silimarină li s-au normalizat nivelurile plasmatice ale enzimelor hepatice TGO (transaminaza glutamic oxaloacetica) şi TGP (transaminaza glutamic piruvica). De asemeni, s-a observat că pacienţii care primiseră silimarină au dezvoltat imunitate faţă de virusul hepatitei B mai repede decât ceilalţi pacienţi, iar pe termen mai lung aceşti pacienţi au dezvoltat mai puţine complicaţii şi de o intensitate mai mică. Doza zilnică administrată a fost de 420 mg silimarină în trei reprize de câte 140 mg.

Au fost efectuate studii şi pe pacienţi cu hepatite chimice. Pacienţi care fuseseră expuşi, datorită meseriei pe care o aveau, la toluen sau xileni timp de 5-20 de ani au fost trataţi cu 140 mg de silimarină de trei ori pe zi timp de 30 de zile, iar rezultatele au fost comparate cu cele ale pacienţilor netrataţi în acest fel. S-a observat scăderea nivelului de enzime hepatice TGO şi TGP în ser, iar numărul celulelor sanguine a crescut către normal la pacienţii trataţi cu silimarină.

Una dintre substanţele din extractul de armurariu, silibina, administrată intravenos în doză de 20 mg/kg corp/zi timp de 1-2 zile la pacienţii intoxicaţi cu ciuperca Amanita phalloides a produs o rată de supravieţuire de 100%, fără efecte secundare. Menţionăm că fără tratament intoxicaţia cu Amanita este mortală în 12-24 de ore. In Germania chiar există un astfel de preparat (hemisuccinat de silibina) folosit în cazurile de intoxicaţie cu Amanita.

Alte studii au demonstrat şi efectul antihepatotoxic al extractului de Silybum marianum. De exemplu, hepatotoxicitatea dată de paracetamol, amitriptilină, tetraclorură de carbon (CCl4), alcool etilic, galactozamină, tert-butil hidroperoxid este înlăturată prin administrarea de silimarină. Silimarina scade ischemia de la nivelul celulelor hepatice neparenchimatoase şi suprimă peroxidarea lipidelor reducând astfel stressul oxidativ prin inhibarea formării radicalilor liberi.

Extractul de Silybum marianum stimulează biosinteza la nivel hepatic a moleculelor folositoare organismului prin creşterea ratei de sinteză a ARN-ului ribozomal cu aproximativ 20%. Acest efect este posibil prin legarea silibinei la ARN polimeraza I ADN-dependentă exact la locul de legare al estrogenilor, realizând astfel o stimulare de tipul celei propri steroizilor şi de aici creşterea sintezei ARN-ului ribozomal. Acest fapt are o importanţă deoebită, deoarece aşa se explică stimularea regenerării ficatului observată la animalele de experienţă la care li s-a extirpat o parte din ficat şi li s-a administrat silibina 27 mg/ kg corp.

Alte efecte benefice ale folosirii extractului de armurariu:

• Scăderea acumulării de colagen în fibroza biliară secundară la pacienţii cu ocluzie a ductului biliar.
• Creşterea cantităţii de glutation la nivel hepatic, reducându-se astfel stressul oxidativ.
• Efectul antiinflamator şi antialergic, prin inhibarea eliberării de histamină mediată de către neutrofile, scăderea cantităţii de IgE (imunoglobuline E), scade sinteza unor leukotriene (B4) şi prostaglandine proinflamatorii.
• Silibina din extractul de armurariu creşte secretia şi eliminarea de bilă.

Efecte adverse şi contraindicaţii.

Efecte adverse notabile nu au fost identificate. Este posibil ca la doze foarte mari luate timp îndelungat să apară un uşor discomfort adbominal. Este contraindicată persoanelor care se ştiu cu alergie la orice plantă sau produs din plante din familia Asteraceae. De asemeni este contraindicat femeilor însărcinate.

Dozare şi administrare.

Se administrează extract standardizat ce conţine 70% silimarină, 200 mg de extract de 3 ori pe zi, timp de şase săptămâni. Există şi preparate în care silimarina este administrată împreună cu fosfatidilcolina, pentru a fi mai eficient absorbită de la nivelul tubului digestiv.

In cazul acesta urmaţi instrucţiunile de dozare din prospectul produsului sau consultaţi un medic.