Reţetă Tibetană cu usturoi

Diete, Alimente sanatoase,

Moderatori: Gabriela, mirela.wagner

Reţetă Tibetană cu usturoi

Mesajde Gabriela pe 24 Noi 2010, 06:22

Această reţetă este de 5000 de ani şi este recomandată în vindecarea unor tumori, prevenirea infarctului miocardic, prevenirea unor boli de stomac [ulcer]. În acelaşi timp organismul este purificat de calorii şi depuneri adipoase, îmbunătăţeşte metabolismul, vasele sanguine devin elastice, previne ateroscleroza, cardiopatia ischemică, paralizia, apariţia diferitelor tumori, ameliorează vederea.

Mod de preparare : se spală şi se curăţă foarte bine 350gr de usturoi, apoi se pisează mărunt într-o piuliţă de lemn. După ce este bine pisat se iau cu o linguriţa 200gr din această compoziţie [partea mai suculentă] şi se introduce într-un vas ce conţine 200ml alcool rafinat de 96 grade. Vasul se închide ermetic şi se ţine la rece, timp de 10 zile. Se strecoară maceratul prin tifon, se pune într-o sticlă bine închisă şi se mai ţine încă 3 zile.

Mod de administrare : într-un pahar în care s-au pus 50ml lapte rece [în prealabil fiert] se adaugă un număr anume de picături de suc de usturoi şi se bea cu 15 minute înaintea fiecărei mese. Tratamentul se face timp de 11 zile, astfel :

Ziua 1 = dimineaţa 2 picături, prânz 2 picături, seara 2 picături

Ziua 2 = dimineaţa 4 picături, prânz 5 picături, seara 6 picături

Ziua 3 = dimineaţa 7 picături, prânz 8 picături, seară 9 picături

Ziua 4 = dimineaţa 10 pic, prânz 11 pic, seară 12 pic

Ziua 5 = dimineaţa 13 pic, prânz 14 pic, seara 15 pic

Ziua 6 = dimineaţa 15 pic, prânz 14 pic, seara 13 pic

Ziua 7 = dimineaţa 12 pic, prânz 11 pic, seară 10 pic

Ziua 8 = dimineaţa 9 pic, prânz 8 pic, seara 7 pic

Ziua 9 = dimineaţa 6 pic, prânz 5 pic, seara 4 pic

Ziua 10 = dimineaţa 3 pic, prânz 2 pic, seară 1 pic

Ziua 11 = dimineaţa 25 pic, prânz 25 pic, seară 25 pic

Foarte important : tratamentul nu se poate repeta decât la 5 ani
Gabriela
 
Mesaje: 67
Membru din: 25 Oct 2008, 03:43
Locaţie: Brasov

despre usturoi, alte remedii

Mesajde Gabriela pe 24 Noi 2010, 13:42

Originar din Asia Centrala, usturoiul era cunoscut deja de catre egipteni (anul 4500 înainte de Hristos), care îl includeau în ratia alimentara a sclavilor ce lucrau la piramide. In Franta, cultura usturoiului s-a extins începând din secolul allVlea.


Indicatii
Usturoiul este înzestrat cu impresionante proprietati medicinale care îi uimesc pe cercetatorii, biologii si medicii din întreaga lume.
Principiul activ pe care îl contine, alicina, face din el un bactericid uimitor, caruia nu îi rezista stafilococii, streptococii si Salmonella enteredis (conform cercetarilor efectuate de doctorii Cavallito si Baylay).

Alicina are, printre altele, capacitatea de a subtia peretii vaselor de sânge, de a mari volumul arterelor si al arteriolelor, usurând astfel circulatia sângelui.
Unul sau doi catei de usturoi pe zi ne pot apara de multe rele si, mai ales de „otravuri" cum sunt colesterolul si trigliceridele (în cantitati peste limitele normale); sa-l mentionam în acest sens doar pe prof. Bordia (India) si experienta sa efectuata pe 20 de subiecti: în câteva saptamâni, cu doza de usturoi sus-amintita, valorile colesterolului si trigliceridelor au scazut.

Dezinfectant al cailor respiratorii, usturoiul are un rol important în tratarea afectiunilor bronho-pulmonare.

Pentru persoanele suferinde de tuse convulsiva, iata o binecunoscuta reteta recomandata de doctorul Raymond Dextreit: se pun 50 g de usturoi si 15 g de cimbrisor într-un litru de apa; se lasa sa fiarba la foc mic, pâna ce apa scade la jumatate. Copiilor sub 1 an li se administreaza câte o lingurita, din 3 în 3 ore, iar copiilor peste 1 an - o lingura, din 3 în 3 ore.

O alta reteta în tratamentul tusei convulsive: apa „usturoiata", dupa metoda doctorului Vasiliev. Pentru a o obtine, se lasa la macerat în apa clocotita, toata noaptea, usturoi pisat, în cantitati ce variaza în functie de vârsta bolnavului.
- De la 1 la 6 ani: 25 g usturoi; se administreaza 8 lingurite de preparat pe zi.
- De la 6 la 13 ani: 40 g usturoi; se administreaza 8 lingurite de preparat pe zi.
- Peste 13 ani: 70 g usturoi; se administreaza 8 linguri de preparat pe zi.
Usturoiul curata aparatul digestiv, combate fermentatiile intestinale, omoara viermii intestinali. La fumatori, usturoiul usureaza expectoratia, fluidizând secretiile datorate excesului de tutun si s-ar parea ca reduce efectele negative ale nicotinei.
Mâncat pe pâine, el ajuta la scaderea zaharului în organism.
Si înca nu e tot! Aceasta planta incomparabila se recomanda si reumaticilor, anemicilor, persoanelor cu eritism cardiac si atonie digestiva, celor care simt nevoia sa-si mareasca diureza.
Cei care sufera de hipertensiune arteriala vor include în mod regulat usturoiul în meniullor: actiunea sa hipotensiva este strâns legata de vasodilatatie si de efectele diuretice.
împotriva durerilor provocate de sciatica, anticii foloseau laptele de usturoi, reteta pe care ei o considerau eficace: se curata un catel de usturoi, se piseaza si se amesteca cu lapte nefiert. Este obligatoriu sa se bea zilnic un castronas cu lapte de usturoi. Tratamentul se face cel putin 3-4 saptamâni.

Cei carora le displace usturoiul crud, îl pot fierbe în lapte, dar efectele sale vor fi diminuate.

Consumati în mod regulat acest extraordinar condiment, pentru a va mentine sau a va redobândi sanatatea; este o comoara de binefacerii Poate fi consumat în salate, cu masline, cu nuci, pisat pe pâine cu ulei de masline.
în rândul populatiei care consuma usturoi în fiecare zi, cancerul este practic necunoscut.

Persoanele care au probleme cu digerarea usturoiului nu trebuie sa excluda de la bun început acest aliment exceptional, ci sa procedeze treptat si cu prudenta, începând, de exemplu, cu o jumatate de catel de usturoi în fiecare zi, timp de o saptamâna, apoi un catel de usturoi pe zi, în urmatoarea saptamâna, si asa mai departe. Uneori, chiar si stomacurile sensibile sfârsesc prin a-l tolera.

Mamele care alapteaza trebuie sa-l suprime din alimentatia lor, pentru ca altereaza laptele si-i provoaca sugarului colici. Este contraindicat, de asemenea, persoanelor care sufera de sindrom pulmonar congestiv.
Usturoiul, planta cu uluitoare calitati, a fost folosit într-un mare numar de retete pentru tratarea unor boli. Cele pe care le prezentam aici au învins timpul.

Tuberculoza pulmonara, bronsita cronica, tuse: solutia alcoolica de usturoi duce la scaderea expectoratiei si amelioreaza starea generala; lasati la macerat 100 g de usturoi în 100 g de alcool de 90°, timp de doua saptamâni. Agitati în fiecare zi flaconul. Strecurati lichidul cu multa grija. Se iau 20 pâna la 30 de picaturi, de doua ori pe zi, dizolvate în putina apa. Din cauza timpului necesar macerarii, acest medicament se poate prepara dinainte, de exemplu, la apropierea iernii.

Circulatie sangvina: se zdrobesc 400 g de usturoi curatat si se pun într-un vas continând o jumatate de litru de rachiu de cidru. Se lasa la macerat 15 zile într-un loc însorit (de pilda, în spatele unei ferestre) si se agita în fiecare zi. Se filtreaza. Se iau câte 20 de picaturi, de doua ori pe zi, dizolvate în putina apa.

Diabet: se curata patru catei de usturoi, se pun într-un litru de alcool. Se lasa la macerat 15 zile. Se agita sticla în fiecare zi. Se strecoara. Se ia în fiecare dimineata, pe stomacul gol, câte o lingurita din acest preparat. Tratamentul se face timp de patru saptamâni sau mai mult, daca este necesar.

... Odinioara, oboseala era sanatoasa... Astazi, viata moderna, obligatiile profesionale, „ispitele" culinare, excesul ponderal si problemele familiale genereaza un alt fel de oboseala, total diferita de cea „clasica", si astfel suntem expusi la stress, la neliniste, iar depresia nervoasa ne pândeste la tot pasul. Inainte de a ajunge în aceasta situatie, iata o reteta foarte simpla pentru prevenirea ei: se pun 4 catei de usturoi taiat foarte marunt în 100 g de alcool de 90°. Se lasa la macerat 30 de zile într-un loc însorit. Se agita zilnic flaconul. Se strecoara. In prima zi, se pune o picatura din acest preparat într-o jumatate de pahar cu apa si se bea. A doua zi se pun doua picaturi din preparat într-o jumatate de pahar cu apa. A treia zi se beau trei picaturi adaugate într-o jumatate de pahar cu apa. Adaugând în fiecare zi câte o picatura, veti ajunge în a 20-a zi sa luati 20 de picaturi din preparat într-o jumatate de pahar cu apa. Din a 21-a zi, se ia cu câte o picatura mai putin (tot adaugate la o jumatate de pahar cu apa), 19, 18, 17... pâna ce veti ajunge la o singura picatura. La sfârsitul acestui tratament natural, va veti simti relaxati si calmi.

Depurarea sângelui: o reteta simpla ne este propusa de Raymond Dextreit: se piseaza doi catei de usturoi, se acopera cu ulei de masline, se amesteca cu câteva frunze de patrunjel si se lasa pâna a doua zi. Dimineata, la micul dejun, se ung felii de pâine cu acest preparat si se consuma ca atare.

Vermifug: se pun trei catei de usturoi tocat într-un vas cu apa clocotita (sau cu lapte clocotit). Se lasa la macerat toata noaptea. Se bea dimineata, pe stomacul gol. Se face aceasta cura timp de trei saptamâni. Limbricii si oxiurii nu rezista acestui tratament.
Uz extern
Usturoiul este recomandat în egala masura si în aceasta forma.

Dureri reumatice: se amesteca 50 g de usturoi pisat cu 500 ml de otet din vin. Se lasa la macerat timp de 15 zile. Se agita sticla în fiecare zi. Se strecoara cu grija. Se toarna continutul în flacoane mai mici, închise ermetic. Se frictioneaza dimineata si seara locurile dureroase cu o compresa îmbibata în acest otet. Otetul de usturoi este bun si la curatarea si dezinfectarea ranilor.

Astm: se toaca foarte marunt patru catei de usturoi si se amesteca cu 250 ml ulei de masline. Se aplica pe spate si pe talpile picioarelor, masând încet si cu grija timp de cateva minute. Acest medicament, numit „mustarul diavolului", era folosit altadata si pentru calmarea durerilor musculare, a crampelor si a durerilor provocate de entorse.
Prin masaje îndelungate ale coloanei vertebrale, „mustarul diavolului" era folosit si ca stimulent în caz de oboseala sau de depresie nervoasa. Prin frictionarea pieptului si a spatelui cu acest preparat, se trata guturaiul si raceala.

Urcioare (la ochi), negi: se ia un catel de usturoi taiat în doua si se freaca de mai multe ori pe zi locul care trebuie tratat. Acest tratament nu se recomanda, evident, daca urciorul este deja copt sau cu puroi.

Bataturi: se zdrobeste o jumatate de catel de usturoi. Se aplica aceasta pasta doar pe suprafata bataturii, fara a atinge pielea sanatoasa. Se fixeaza cu un plasture si se lasa toata noaptea. Se continua astfel pâna la disparitia completa a bataturii.
Gabriela
 
Mesaje: 67
Membru din: 25 Oct 2008, 03:43
Locaţie: Brasov

Retete pe baza de usturoi

Mesajde Gabriela pe 24 Noi 2010, 13:47

Cura de 3 săptămâni pe an cu usturoi:

Se bea în fiecare zi, dimineaţa, pe stomacul gol, sucul obţinut prin mixarea a 3 căpăţâni de usturoi, fără să se mănânce nimic pâna la ora prânzului.



Lichior de usturoi pentru conservarea vitalităţii:

1. Într-o sticlă de 1litru se pune 1/3 usturoi pisat bine în 2/3 alcool. Se ţine la macerat timp de 15 zile ( cel mai bine la soare.) după aceea se consumă sub formă de picături. Se începe cura cu 3 picături într-un păhărel cu apă caldă, băut dimineaţa pe stomacul gol. Se creşte doza în fiecare zi cu câte o picătură până se ajunge la 25 picături şi apoi se scade zilnic, cu câte o picătură, până se ajunge la 3 picături.

2. Se curăţă două căpăţâni mari de usturoi, se piseaza bine şi se pun în 1/4l de vin alb. Se lasă la macerat timp de o săptămână. Se bea câte o linguriţă dimineaţa pe stomacul gol.



Pentru îmbunătăţirea circulaţiei:
Se iau doi morcovi, doi grăunţi de usturoi şi o rădăcină de pătrunjel. Se curăţă, se spală, se fărâmiţează şi se storc pentru a prepara sucul. Sucul rezultat se bea în fiecare dimineaţă timp de 10 zile pe lună.



Pentru revitalizare:
Se ia un strugure şi 2 grăunţi de usturoi. Boabele de struguri se spală şi împreună cu usturoiul curăţat şi pisat se pun în mixer. Sucul rezultat se bea în cure de o lună de zile. Cei ce nu suportă gustul tare al usturoiului îl pot consuma cu vin roz, mai dulce. Pentru îndepărtarea gustului şi mirosului de usturoi se consumă imediat după, două crenguţe de pătrunjel sau 2 boabe de cafea.



Pentru întărirea rădăcinii părului:

Seara se taie în jumătate un căţel de usturoi şi se freacă uşor pielea capului (la rădăcina părului), apoi se pune pe cap o basma şi se ţine pe cap până dimineaţă.
Gabriela
 
Mesaje: 67
Membru din: 25 Oct 2008, 03:43
Locaţie: Brasov

Re: Reţetă Tibetană cu usturoi

Mesajde Gabriela pe 01 Dec 2010, 12:39

O reteta relativ mai simpla se bazeaza pe amestecul obtinut din 500 g usturoi pisat, cu zeama de la 24 de lamai. Se pune intr-un borcan, se acopera cu tifon si se tine 24 de zile, amestecandu- se periodic. Se consuma cate o lingura la o jumatate de pahar cu apa, seara, inainte de culcare.
Gabriela
 
Mesaje: 67
Membru din: 25 Oct 2008, 03:43
Locaţie: Brasov


Înapoi la Alimentatie sanatoasa

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron